At-Takwir
Traducere: George Grigore
Când soarele se va chirci, 81:1
când stelele vor cădea, 81:2
când munţii vor fi puşi în mişcare, 81:3
când cămilele în zece luni lăsate în uitare, 81:4
când fiarele vor fi adunate, 81:5
când mările se vor revărsa, 81:6
când sufletele vor fi împerecheate, 81:7
când copila de vie îngropată va fi întrebată 81:8
pentru care păcat a fost omorâtă, 81:9
când sulurile vor fi împrăştiate, 81:10
când cerul va fi dat la o parte, 81:11
când Iadul va fi încins, 81:12
când Raiul va fi aproape: 81:13
atunci fiece suflet va şti ceea ce a adus. 81:14
Ba nu! Jur pe planetele 81:15
ce alunecă şi trec! 81:16
Pe noapte când se întunecă! 81:17
Pe zori când lin adie! 81:18
Acesta este cuvântul unui prea-cinstit trimis, 81:19
cu putere de la Stăpânul Tronului Nezdruncinat, 81:20
supus şi credincios! 81:21
Prietenul vostru nu este îndrăcit! 81:22
El l-a văzut în zare desluşit; 81:23
şi El cu Taina nu este zgârcit. 81:24
Acesta nu este cuvântul unui diavol la pietre luat! 81:25
Unde plecaţi? 81:26
Aceasta este doar o amintire pentru lumi, 81:27
pentru aceia dintre voi care vor să calce drept. 81:28
Voi nu voiţi însă decât ceea ce Dumnezeu, Stăpânul lumilor, voieşte! 81:29